Capitolul 5: Bring me back to reality.

Capitolul 5.

Ziua la şcoala a fost atâââât de plictisitoare încat atunci când am observat că ai mei scumpi părinţi nu mai erau acasă, nu m-am mai obosit decat să-mi dau ochii peste cap şi să închid uşa de la camera mea mult mai brutal decât de obicei.

***

– Mami … nu … nu din nou. Stiu că tati are multă treabă şi ştiu că şi tu, dar mai rămâi te rog frumos măcar o zi.
– Samantha, nu te prosti! se răsti mama glacial la mine şi mă scutură ca mai apoi să mă arunce în braţele doicăi.
Eu mă ataşasem mai mult de doica decât de mama aşa că i-am sărit în braţe in timp ce şiroaie de lacrimi îmi curgeau crunte pe faţă. Nana mă mângâia discret cu o mână pe perdeaua maronie de păr ce se întindea până aproape de fund, iar cu cealaltă mă ţinea destul de strâns în braţe.
Am auzit pentru a nu ştiu câta oară motorul maşinii mamei plecând şi sughiţam incercând să mă calmez când am văzut-o pe Becky ţopăind până în casa… eram invizibilă atât pentru ea cât si pentru mama şi tata. Iar atunci am realizat că nu mai are absolut niciun rost să mai vărs vreo lacrimă pentru ei. Dacă ei nu dau nici doi bani pe mine, eu de ce aş da !?
Am împins-o cam brutal pe Emily ca să fug spre casă, dar nenorocul a făcut ca eu să mă împiedic.

***

Dar-ar toţi dracii tot răul lor visurilor astea nenorocite ! înjuram eu după ce am aterizat din nou în fund şi mi-am trecut furioasă mâna prin părul răvăşit. M-am uitat la ceas si am văzut că este 20.30 şi mi-am dat automat ochii peste cap deoarece voi avea o altă noapre albă.
Am oftat şi am întrat în baie. Am dat într-un final drumul duşului zbârlindu-mă puţin până şi-a reglat temperatura pe care i-am spus eu s-o aibă. Am dat frâu liber gândurilor şi eu doar am închis ochii în timp ce apa insuportabil de caldă încerca in zadar să mă relaxeze.
După aproximativ 10 minute mă întrebam dacă mi-am spălat sau nu părul şi mintea mea nu putea percepe niciun răspuns de nicio culoare aşa că a trebuit să dau ( poate încă odată) cu şamponul meu cu miros de ciocolată peste păr ca nu cumva să am vreo surpriză când mi se va usca.
Cu nervii întinşi la maximum, mi-am îndreptat părul cu placa fiind mai mult decât conştientă că dacă voi continua cu făcutul părului de cel puţin două ori pe zi, nu voi rămâne decât c-un fir sau, cel mult, două. Apoi am luat telefonul căutând nervoasă numărul cuiva care mă poate ajuta cu asta, dar spre nenorocul meu, a intrat căsuţa.
Perferct!mi-am spus în gând dându-mi ochii peste cap în timp ce aşteptam beep-ul acela strident şi în cazul de faţă, extraordinar de enervant.
– Hei, bună Pixie, sunt Sam, colega ta de bancă de la istorie, ştiu că e destul de târziu, dar sunt sigură că nu dormi la ora asta. Am mare nevoie de ajutorul tău. Te rog, sună-mă înapoi când primesţi mesajul.
Apoi am închis rugandu-mă la Dumnezeu să mă ajute şi pe mine în situaţia asta, cu toate că nu merit nici să mă plângă cineva când voi muri.
– De ce ai nevoie de ajutorul tipei ăleia? spuse ea intrând buzna în cameră şi accentuând pronumele demonstrativ cum face de fiecare dată.
– Iar asculţi pe la uşi? întreb printr-un oftat plictisit dându-mi ochii peste cap.
– Unele obiceiuri nu se pierd niciodată, mai ştii? întreabă şi ea la rândul ei şi clipeşte dintr-un ochi zâmbind cu subînţeles către mine.
Săraca, are proasta impresie că mă poate înveseli.
– Ştiu ce vrei să faci, îi spun făcând şi eu cu ochiul.
Ea doar şi-a arătat dinţii perfecţi printr-un zâmbet forţat.
Era aşa un copil şi poate asta mă apropia de ea, chiar dacă nu-şi dădea seama – cred – , iar alteori mă enerva la culme. Totuşi, e cea mai matură persoană pe care am cunoscut-o vreodată … şi cea mai optimistă. Întotdeauna a vrut să vadă toate lucrurile în roz şi poate de aceea nu mai suportă acum această culoare. Ţin minte de câte ori mă scotea din stările mele de melancolie prin metode atât de puerile, dar reuşea să facă lucrul acesta şi nu ştiu dacă a mai reusit cineva în afară de pastilele-minune să mă facă ies din aceste stări.
Am dat să mai zic ceva, dar telefonul a început să sune pe melodia celor de la Jimmy Eat World(My Best Theory) şi am fost în al nouălea cer când am văzut cine era apelantul.
– Hey, i-am spus după ce m-am scuzat faţă de Becky şi am ieşit din cameră. Îţi mulţumesc din suflet că ai sunat înapoi. Crezi că ne putem întâlni?i-am spus rapid, nedându-i şansa şi ei ca măcar să mă salute.
– Hey. Oau, cred că este chiar important de vorbeşti tu atât de mult şi mult prea repede pentru stilul tău, zise chicotind. Ah, mdaaa… cred că ne putem întâlni numai că eu nu prea pot sta mult, zise punând accentul pe ‚eu’ .
– Oh, nu-i problemă… numai că am nevoie de … ştii tu ce…
– Ahh… asta. Mda… păi cred că poate şi un prieten de-al meu ţi le poate da, spuse şi o puteam simţi prin telefon cum zâmbeşte drăcesc.
– Ăăă… ok. La cât mă văd cu el?
– Peste o oră şi jumătate de oră cred că poate fi la Green Door-
– Ok, voi fi acolo. Ah, încă ceva. Să nu se supere dacă voi întârzia, i-am spus zâmbind discret şi am închis.
– Scuză-mă, sis, trebuie să …plec, i-am spus soră-mii spus când am ajuns înapoi în camera mea.
– Acum???întreabă ea revoltată. Eşti o fată, femeie, cum vrei tu, gravidă. Nu te pot lăsa să pleci la ora asta.
– De ce trebuie tot timpul să-mi aminteşti de asta? întreb de-a dreptul indignată că mă ţine ca pe o semiparalizată în casă fără să am voie să fac nimic. Am înţeles, nu mă laşi să mă mai dau cu skate-ul, să mă mai plimb cu rolele sau bicicleta că nu se ştie ce rău îi pot face … chestiei ăsteia. Am înţeles de ce nu vrei să car greutăţi, să nu mă obosesc prea mult, să nu mă forţez sau mai ştiu eu ce alte rahaturi, dar cred că am ajuns la o limită. Ah, şi dacă cumva ai uitat, cred că EU sunt sora cea mare, am spus toate astea gesticulând şi vorbind aspru privind-o glacial, încruntându-mă în funcţie de situaţie.
– O da? Tu eşti sora cea mare?spuse ridicând din ambele sprâncene. Păi da, ai dreptate am uitat şi tu m-ai ajutat să omit lucrul acesta atât de esenţial. Dacă te-ai fi comportat ca „o soră mai mare”, mai mult decât sigur nu uitam.a spus ultima frază mai dur decât mi-am spus eu tot discursul şi a dat să iasă din cameră, dar s-a oprit în prag. Ah, şi ştii ceva? Fă ce vrei. Dacă vrei să-ţi omori propriul copil consumand zi de zi etnobotanice şi băuturi extraordinar de tari şi pentru un bărbat de 25 de ani, atunci e problema ta … nu eu mă voi întreba cum ar fi avut ochii, ce înălţime ar fi avut, dacă va semăna sau nu la comportament cu mine sau în general.
Eu rămăsesem de piatră . Ca o moartă, nu puteam schiţa niciun gest, nu puteam spune nimic, nu mă puteam mişca. Ea dacă a văzut a ieştit definitiv din cameră, dar s-a oprit din nou, însă de data aceasta pe hol şi a spus la fel de dură sau poate chiar mai mult, dar îi puteam citi cu uşurinţă durerea din vorbele ei:
– O, şi dacă nu te-ai gandut la posibiliatea de a avorta, ei bine acum probabil ai făcut-o. Să nu crezi că nu ştiu că stai aproape în fiecare pauză cu parazita aceea de Pixie, i-a spus numele strâmbându-se zici c-ar fi mancat lămâie fără zahăr… iar ea urăşte lămâia, şi cu ceilalţi aurolaci din gaşca ei fumând, bând şi de ce nu?chiar şi drogându-te. Spune-mi, de câte ori nu te-am văzut aeriană pe la şcoală?
Tăceam. Simţeam cu sentimentele de remuşcare migrează ca o armată de furnici dintr-un muşuroi în altul, iar eu nu aveam să îndur asta. Nu trebuia să mă impresioneze spusele ei … până la urmă nu e decât o puştoaică de 15 ani.
„O, zău? Şi tu nu tot o puştoaică cu doi ani mai mare decât ea eşti?”
„Băăăi! Chiar nu am chef de tine şi de nimeni altcineva.”
„Uite ce e, chiar nu mă interesează de cine ai tu sau nu chef, eu voi fi întotdeauna acea parte din tine care încercă să te readucă la realitate, aşă că, darling, cu sau fără acordul tău ăsta sunt eu şi voi interveni de fiecare dată când va fi nevoia.”
„Du-te dracului. Tu şi toţi cu teoriile lor.”
„O să ignor ceea ce tocmai ai spus şi voi termina ceea ce am de zis fie că tu vrei sau nu. Ştii, nu numai tu contezi în lumea asta, mai sunt şi oameni care au o şansă la viaţă aşa cum ai avut şi tu. Dacă vrei să te distrugi tu pe tine însăţi, este problema ta, dar nu atât timp cât mai sunt si oameni, sau în cazul de faţă copii, la mijloc. Ce vină are el că tu eşti o nenorocită care bea până uită de ea şi se culcă cu cine apucă şi dimineată se dă jos din pat ca şi cum nu ar fi făcut nimic. Spune, este vina lui?”
„Acum sunt alt…fel…”
„O, daa… Acum nu te mai culci cu oricine pentru că nu te mai lasă Becky să ieşi noaptea din casă. În rest cu ce eşti mai schimbată in Los Angeles decât în Londra?”
Am simţit cum pentru prima data în 5 ani au căzut primul şir de lacrimi dar le-am înlăturat rapid, însă îmi era atât de greu pentru că altele voiau să iasă afară şi m-am sprijinit de pat, apoi m-am lăsat să cad cu picioarele pe podea, sprijinindu-mi spatele de latura patului.
Pur şi simplu stăteam acolo privind pierdut într-un punct de pe parchet care nici măcar nu există, doar mă gândeam la tot şi nimic cu exactitate. Am auzit paşi după aproximativ jumătate de oră de stat mai nemişcată ca Statuia Libertăţii şi mi-am ridicat privirea către… bovină.
Mi-am dat ochii peste cap şi i-am spus că ultimul luicru pe care-l vreau acum este să ne ciondănim.
– Atunci care este primul? m-a întrebat şi s-a pus după mine.
Nu voiam să-l înlătur cu toate că nu aveam nevoie de cineva care să-mi plângă de milă. De el, doar aveam nevoie să fie cu mine şi atât. Fără alte întrebări sau teorii. L-am luat în braţe şi i-am simţit parfumul lui specific bărbătesc aşa că l-am strans mai tare. El în primă fază a părut surprins, dar apoi mi-a răspuns la îmbrăţişare.
– Ce…
– Doar taci, i-am spus printr-un oftat trist aprofudându-mi mai mult capul pe umărul lui.
El nu a mai spus nimic, mi-a dat drumul din imbraţişare, iar eu am rămas surprinsă.
– Haide, îmi spune întinzându-mi mâna ca să mă ridic . Podeaua e rece.
– De când îţi pasă ţie de mine? întreb incruntându-mă, dar zâmbind ironic, numai că ochii mă trădau. Erau atât de trişti cum cred că nu i-am mai avut vreodată. Cred că verdele mai clar ca marea a devenit acum mai negru decât abanosul.
– Doar taci, mă imită el.
– Ţi-am spus eu ca tu ai ceva cu imitatul…
– Ce ti-am spus eu?
– Şi când crezi tu că voi face eu ce vrei tu ? întreb încercând să dau pentru a nu ştiu câta oară să ridic dintr-o sprânceană.
– Cine ştie … spuse cu nişte ochi mai sclipitori ca soarele.
– Mai ai de gand să mai stai mult cu mâna aia acolo, ii spun arătându-i cu capul spre mâna sa ce stătea în continuare întinsă spre mine. Eu mi-am incolăcit mâinile în jurul genunghilor pe care i-am ridicat la nivelul pieptului.
– Ştii, de fapt nu. Spuse apropiindu-se de mine.
– O nu.. să nu îndrăzneşti, Clarck , i-am spus citindu-i intenţiile şi automat m-am ridicat.
O, nu…
– Vezi cum faci ce vreau eu?
– Da, scumpule, dar nu cum vrei tu, i-am spus ca să dreg prostia pe care am făcut-o.
– Scumpo, mă imită el .. ca de obicei, important este că o faci chiar şi în felul lui Obama.
Eu m-am strambat la el ca un copil de 2 ani şi după ce m-am aşezat pe pat în poziţia turcului, am zâmbind într-un fel mulţumită ce reuşise să mă facă să uit, chiar şi pentru puţin, pentru mine era enorm.
I-am făcut semn să se aşeze lângă mine, iar el nu a ezitat şi şi-a spus un picior sub fund, genunchiurile noastre atingându-se.
– Este uimitor cum de ai reuşit să mă faci să uit de toate problemele, am spus asta privind adânc în ochii lui, însă nu căutam nimic în special. În seara asta eram atât de sătulă de tot ce s-a întamplat cu Becky cu … mine, încât numai de căutat unicorni roz pe un câmp înflorit nu aveam chef.
El stătea ca bolovanul(la propriu) fără să spună nimic şi apoi eu mi-am revenit rapid şi i-am spus:
– Uite ce e, bovină… i-am spus dură, iar el şi-a ridicat privirea din plapumă unde se juca cu o aţă că ieşise de la locul ei, vreau … să dormi cu mine.
El şi-a mărit ochii atât de tare încredeam că-i vor sări naibii de acolo, dar Dumnezeu se pare că ţine la el, aşa că nu a îngăduit „nenorocirea” asta.
– Sam, tu sigur nu ai luat nimic? a întrebat ridicând din sprâncene, încă uimit.
– Ştii cât de bine ţi-ar fi stat dacă ai fi tăcut? am intrebat teatral sarcastică, însă nu l-am lăsat să vadă cât de mult a zgâriat rănile ce incepuseră să se cicatrizeze, chiar şi pentru puţin timp.
Egoistul! Tot el scoate cuţitul din rană, curăţă locul, toate alea, iar apoi tot el îl infige la loc.
– Ştii ce? Cred că am greşit persoana care am vrut să mă sprijine. Uşa e deschisă, apropo, iar apoi i-am arătat spre uşa ce se odihnea liniştită de capătul peretelui.
– Nu înţeleg … am spus ceva greşit? intrebă neînţelegând.
– Nu contează, am spus iar apoi am oftat pentru a nu ştiu câta oară pe ziua de azi.
– Sam, îmi poţi spune.
– Pot, dar nu vreau, i-am spus revenind din nou la vechea eu şi m-am întors astfel încat să nu mai am parte de nicio atingere din partea lui … adică cu spatele.
„Toanto, şi aşa te poate atinge.”
„Tont eşti tu!”
„Nu mai mult ca tine.”
„Nu vrei să te mai duci puţin printre demonii tăi, pe acolo prin iad?”
„Nu… mă voi duce odată cu tine. Sau cumva ai uitat?”
– Sam, ce se întâmplă cu tine?sparge el discuţia mea filologică dintre mine si Tu.
– Uite … poate îţi voi spune vreodată, dar nu acum. Acum nu simt eu nevoia să o fac.
– Păi atunci … eu nu ştiu ce mai caut aici, spuse şi a dat să plece, dar l-am prins de mână şi l-am tras de mână.
– Doar rămâi … i-am spus cu ochi implorători. Ţi-am spus, vreau să dorm cu tine, nu să mă culc, ci să adorm cu tine.
– Ah… pricepe tândală şi începe să râdă.
– Ştii, ai râs de măgar.
– O să ignor ceea ce tocmai ai spus şi mă voi duce să fac un duş, să mă schimb, toate cele…
– Ok, am spus ridicându-mă şi eu .
M-am dus şi eu din nou la duş … chiar aveam nevoie de încă unul. După ce mi-am terminat toată rutina, numai că de data asta nu mi-am mai uscat părul cu nimic pentru că mai voiam să mai am ceva deasupra cutiei craniene, şi nu e de ajuns numai pielea.
Am intrat în cameră în prosopul meu imens (cu puţin… mai mult deasupra genunchilor) şi primul lucru pe care l-am văzut au fost doi ochi albaştrii superbi ce mă priveau în sensul acela pervers, iar eu mi-am dat ochii peste cap că poate de, se simte şi el ca să nu se mai uite în felul acela la mine că nu obţine asta … pentru mo…
TACI!!!
Mi-am amintit că totuşi stăteam ca tăntăloaica in dreptul uşii de la baie şi nu faceam nimic, aşa că m-am îndreptat spre dressing de unde mi-am luat nişte pantaloni scurţi cu careuri în alb, roz şi negru şi un maiou negru simplu.
Când am ieşit de acolo l-am văzut pe … uh … Paul că se uita la ceva pe laptopul meu.
– Ce faci acolo, darling? l-am întrebat sarcastic.

_____________________________

Hey, everybody! How are you doin’? (ora e de vină)
Uite că a apărut şi capitolul 5 at laaast :)).
Cred că am personificat prea mult subconştientul lui Sam, aşa? 😀 … oricum .. dacă nu vă place cum este acum, spuneţi-mi că remediez eu situaţia :)).
Suzaţi eventualele greşeli de ortografie, dar am verificat fugitiv şi chioară de somn acest capitol, aşa că e posibil
şi-mi mai fi scăpat câteva.:D
Ah… penultimul lucru: poze voi probabil voi încărca mâine căci acum sunt prea obosită deoarece am avut o zi … de rahat … adică eu m-am simţit de rahat :)), dar nu contează ….
Vă rog eu mult, mult, mult de tot să comentaţi… nu aveţi idee cât de mult mă poate ajuta … 🙂
Kisses and I hope to see you soon :P!
_________________________________________